Jurnalist român, infectat cu COVID-19 după vaccinare: „Pe 12 februarie am făcut rapelul…”

Jurnalist român, infectat cu COVID-19 după vaccinare: „Pe 12 februarie am făcut rapelul...”
Jurnalistul Mirel Curea / Foto: Antena 3
Publicat: 11/03/2021, 06:52

Jurnalistul Mirel Curea a povestit, miercuri seara, la „Sinteza Zilei”, că s-a infectat cu SARS-CoV-2 la 10 zile după ce a făcut rapelul.

„Pe 12 februarie am făcut rapelul, a venit fiica noastră în vacanță, cu două teste făcute, unul în orașul în care face facultatea, ca asta e regula la francezi, și al doilea test la aeroport, înainte să urce în avion, negativ – copil disciplinat, a intrat în izolare. A salvat foarte multe vieți faptul că am un copil cuminte.

„Testul de plecare era pozitiv”

A stat în izolare, părându-mi-se și mie absurd că vine cu două teste negative și totuși stă în izolare. După 8 zile a trebuit să facă testul de plecare. Opa, testul de plecare era pozitiv. Și eu și soția mea am fost liniștiți în ceea ce ne privește, dar și pentru ea. A avut o zi o subfebrilitate, o roșeață în gât, lucruri banale.

Iar eu și soția mea am fost liniștiți că avem vaccinul făcut și rapelul, a trecut mai mult de 10 zile. Îi invit pe toți cei care se uită la noi să încerce să pună în paranteză toate idioțeniile pe care le-au auzit. Orice semn, cât de mărunt, strănut, roșu în gât, nas care curge, durere de cap, să nu caute motive că au stat în curent sau au mâncat o înghețată.

„Eu însumi am făcut acest cretinism”

Eu însumi am făcut acest cretinism. Am stat două zile liniștit spunându-mi că am ieșit în curte și tot felul de explicații despre care nu știi dacă sunt fugă de realitate sau altceva. Iar în noaptea de luni spre marți am mâncat o portocală. Obiceiul meu e să necăjesc cățeii, să iau coajă de la portocală și să-i stropescu cu puțină zeamă și ei să fugă. Și mi-am dat seama că nu simt mirosul”, a povestit Mirel Curea, la Antena 3.

Mirel Curea a spus că soția i-a făcut imediat un test COVID și acesta a ieșit pozitiv.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Radu Mazăre va fi eliberat din închisoare
Fostul edil al Constanței a fost eliberat, iar... Soția lui Radu Mazăre este însărcinată! Primele...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
Mama fostei campioane olimpice la gimnastică a murit duminică într-un accident rutier
Două femei care au vrut să le dea fructe unor muncitori au fost bătute de...
BREAKING | Radu Mazăre, eliberat din închisoare! Decizia este definitivă
AFECȚIUNILE de care suferă Delia! Cum se manifestă sindromul Peter Pan, ADHD, misofonia și anxietatea
A plecat să studieze în Spania acum 10 ani şi n-a mai vrut să se...
Armata, din nou obligatorie? Ce se întâmplă dacă cineva îl refuză: „Un viitor mai periculos”
La ce sumă ajunge, de la 1 septembrie, pensia unui român care și-a desfășurat întreaga...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Iei amendă dacă depășești cu 1 km/h viteza maximă? Cum contești sancțiunea?
Exerciţii militare cu câini-roboţi progamaţi de chinezi să ucidă
Anunț de ULTIMĂ ORĂ: Primele IMAGINI DIRECTE cu nașterea Universului!
Decizie pentru cei care au aceste telefoane mobile! Devine total INETRZIS de la 1 iunie...
Taxele care scad vertiginos. Românii vor rămâne cu mai mulți bani în cont
VIDEO Infern într-un parc de distracții: cel puțin 27 de copii și părinți au murit...
Cosmin, dezamăgit de faptul că Ștefania a fost interesată de preferințele lui Antoni. “Evident că...
Vești bune pentru Radu Mazăre! Fostul primar al Constanței iese din închisoare după cinci ani
BANCUL ZILEI. Servitoarea familiei Bulă este concediată. – Doamna Bubulina, înainte de a pleca vreau...
Oboseala mintală, boala societății moderne
×